Femeile din „taberele văduvelor” din Siria se confruntă cu abuzuri grave. Raport: Sunt obligate să facă „sex pentru supravieţuire”

Femeile din „taberele văduvelor” din Siria se confruntă cu abuzuri grave. Raport: Sunt obligate să facă „sex pentru supravieţuire”

Femeile şi copiii care trăiesc în unele dintre cele mai greu accesibile tabere din nord-vestul Siriei se confruntă cu niveluri ridicate de violenţă şi depresie, unele femei fiind forţate să facă „sex de supravieţuire”, arată cel mai recent raport World Vision, potrivit The Guardian.

Copiii din aşa-numitele „tabere de văduve” sunt neglijaţi, abuzaţi şi forţaţi să muncească în timp ce mamele se află în „pragul” colapsului. Peste 80% dintre femei spun că nu beneficiază de îngrijire medicală adecvată şi 95% şi-au exprimat sentimentele de deznădejde.

Aproximativ 34% dintre copii au declarat că au suferit una sau mai multe forme de violenţă şi 2% au spus că s-au căsătorit de tineri. Munca forţată a copiilor este o mare problemă, 58% dintre băieţi şi 49% dintre fetele cu vârsta de 11 ani sau mai mult sunt forţaţi să muncească.

Din cele 419 de persoane intervievate de ONG -ul World Vision în 28 de tabere, unde locuiesc zeci de mii de femei singure – inclusiv cele divorţate sau ai căror soţi sunt dispăruţi – şi copiii lor, aproximativ una din patru femei au declarat că au fost martore la abuzuri sexuale în tabăra zilnic, săptămânal sau lunar. Aproximativ 9% dintre respondenţi au declarat că ei înşişi au fost abuzaţi sexual.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt