Digitalizare în folosul pacienţilor

Digitalizare în folosul pacienţilor

Spitalul Municipal din Oradea este primul din ţară unde pacienţii şi aparţinătorii pot scrie online sugestii şi reclamaţii. Totul se face prin intermediul a două plasme uriaşe montate pe pereţi şi care funcţionează precum un smart phone. Plângerile anonime ajung în doar câteva secunde pe telefonul managerului, care astfel poate rezolva problema înainte ca ea să fie muşamalizată. Pe cele două ecrane montate în spital, pacienţii mai primesc informaţii despre serviciile medicale, se pot programa online la consultaţii şi află cu ce tramvaie şi autobuze se pot întoarce spre casă.

De câteva zile, la intrările şi ieşirile din Spitalul Municipal din Oradea au fost montate două plasme de mari dimensiuni, care funcţionează asemenea unui telefon mobil smart, având la bază o aplicaţie IT. Acestea le prezintă bolnavilor şi aparţinătorilor informaţii în timp real despre virusul sars cov 2, despre serviciile decontate sau nedecontate de Casa de Asigurări de Sănătate, precum şi medicamentele care se află pe stocul farmaciei din spital. Tot aici există şi o secţiune unde cei care doresc, pot scrie online, sugestii sau reclamaţii, în cazul în care nu au fost trataţi aşa cum se cuvine în timpul consultaţiilor sau internărilor, acest lucru fiind o premieră pentru spitalele din România.

În mai puţin de 10 secunde, doleanţa pacientului ajunge în atenţia conducerii spitalului.

În cazul unor reclamaţii, managerul unităţii medicale sau alte persoane din conducere pot să coboare rapid pentru a rezolva problema, fără ca aceasta să poată fi muşamalizată de cei vinovaţi.

Ba mai mult, tot pe această platformă de pe perete, pacienţii se pot programa online, în doar câteva secunde, la medicii din cadrul unităţii, în funcţie de disponibilitatea cadrelor medicale şi de afecţiunile de care suferă.

Cele două plasme instalate pe holurile unităţii spitaliceşti conţin şi programul operatorului public de transport local. Practic, cu doar un click, bolnavii şi aparţinătorii pot afla harta traseelor pe care circulă tramvaiele şi autobuzele din oraş precum şi cursele spre localităţile limitrofe.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt