Grădiniţă regală pentru copiii din Săvârşin

Grădiniţă regală pentru copiii din Săvârşin

Câteva zeci de preşcolari din Săvârşin vor trece de luni pragul unei noi grădiniţe. Una cu nume regal. Instituţia a fost inaugurată astăzi în prezenţa Alteţei Sale principesa Margareta şi a principelui Radu şi poartă numele Reginei Mamă Elena, despre care localnicii spun că iubea copiii din zonă, dar nu numai.

Grădiniţa din Săvârşin a fost finalizată în urmă cu un an. Dar din cauza pandemiei, preşcolarii nu i-au putut călca pragul. Pentru a fi ridicată, autorităţile locale au primit fonduri europene de peste jumătate de milion de euro. La inaugurare a fost prezentă şi Principesa Margareta, nepoata Reginei mamă Elena.

Pe lângă fondurile europene, o asociaţie a ajutat ca cei mici să aibă un loc nou în care să înveţe.

Regina Mamă Elena obişnuia să vină la Săvârşin înainte ca Familia Regală să fie obligată să abdice şi să plece din România. Cei mai în vârstă localnici încă îşi aminesc de întâlnirile cu ea. Atunci când erau copii, le dădea bomboane sau încălţăminte.

Familia Regală are la Săvârşin singura reşedinţă privată din România.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt