Grecia îşi deschide graniţele din 16 Aprilie

Grecia îşi deschide graniţele din 16 Aprilie

Grecia îşi deschide graniţele pentru turiştii Uniunii Europene înainte de Paşte. Cetăţenii români care vor o vacanţă pe teritoriul elen trebuie însă să fie vaccinaţi, fie să dovedească că nu sunt infectaţi cu virusul sars-cov-2 prin intermediul unui test PCR sau să dovedească că au anticorpi. Asta până ce certificatul verde covid va fi disponibil. Turiştii vor primi chiar şi banii înapoi pentru testele PCR.

Grecia îşi deschide graniţele pentru vizitatori mai devreme decât a anunţat iniţial. Ministrul grec al turismului a venit în România pentru a discuta cu omologul său român, Claudiu Năsui, despre condiţiile de călătorie în peninsula elenă şi au fost stabilite câteva condiţii.

Aşadar, românii pot începe să îşi planfice vacanţa de 1 mai. Între România şi Grecia va exista un acord de călătorie, asemănător cu certificatul verde digital european.

În 2019, peste 1,4 milioane de români şi-au petrecut vacanţa în Grecia, iar autorităţile de la Atena speră ca şi în acest an numărul lor să fie apropiat de cel de acum 2 ani. De aceea, vor deschide restaurantele şi barurile din 16 aprilie, iar până la vară vor vaccina tot personalul din industria turismului. Ministrul grec al turismului promite şi că nu vor mai exista cozi la graniţe.

La fel ca anul trecut, se vor face teste aleatorii la graniţă, însă vor fi teste rapide. De asemenea, o parte din banii testelor PCR efectuate de turişti vor fi decontate.

Claudiu Năsui a spus că a avut discuţii şi cu omologul său din Israel şi că vor mai exista discuţii şi cu alte ţări pentru redeschiderea turismului. Regulile însă vor fi aceleaşi ca în cazul Greciei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt