Hărţuirea sexuală, ţinută sub tăcere în universităţi

Hărţuirea sexuală, ţinută sub tăcere în universităţi

Hărţuirea sexuală rămâne un subiect tabu în România, iar ruşinea şi teama că nu vor fi crezute sau, din contră, vor fi
blamate, le împiedică pe victime să vorbească. Aşa se face că în cinci ani, în universităţile din ţara noastră au existat
doar 15 sesizări privind hărţuirea sexuală. Şi o singură demitere. Totodată, doar patru unităţi de învăţământ superior
au prevederi specifice pentru hărţuirea sexuală.

Rezultatele unei cercetări realizate de Centrul FILIA arată cum hărţuirea sexuală rămâne în mediul universitar din
România elefantul din încăpere.

În cinci ani, universităţile publice au înregistrat numai 44 de sesizări. Dintre acestea, doar 15 vizau hărţuirea sexuală.

În zece dintre cazuri era vorba de cadre didactice hărţuite de alte cadre didactice.

În 93% dintre situaţiile cunoscute, autorii au fost bărbaţi. Iar în ceea ce priveşte sancţiunile, un singur profesor a fost
demis.

Psihologii vorbesc despre o triadă a tăcerii: frică, ruşine şi vină.

În plus, pentru că nu se vorbeşte suficient despre subiect, multe tinere nu ştiu ce este exact hărţuirea sexuală.

În România lucrurile stau cu totul diferit. Din 85 de coduri de etică ale univeristăţilor publice şi private, doar 12 oferă
definiţia hărţuirii sexuale.

Niciun cod de etică nu oferă un model de sesizare pentru hărţuirea sexuală.

ONG-ul a organizat o masă rotundă, cu reprezentanţi ai mediului academic şi ai Ministerului Educaţiei, pentru a
prezenta datele cercetării şi recomandările.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt