Hidrobicicletă furată, plutind în derivă pe Bega, descoperită de şalupa Poliţiei Locale

Hidrobicicletă furată, plutind în derivă pe Bega, descoperită de şalupa Poliţiei Locale

Şalupa Poliţiei Locale Timişoara, revenită weekendul trecut în patrulare pe Bega, a surprins o hidrobicicletă furată, plutind în derivă în zona turbinelor de la Uzina de apă din municipiu, care putea periclita siguranţa circulaţiei navale.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin, a declarat, luni, că în urma verificărilor s-a stabilit că hidrobicicleta aparţine unei societăţi comerciale, fiind desfăcută de persoane necunoscute, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona Catedralei şi ulterior, abandonată. Mijlocul de deplasare a fost preluat de poliţiştii locali şi a fost predat proprietarului.

Începând din acest weekend, şalupa Poliţiei Locale Timişoara a revenit în patrulare pe Canalul Bega, având ca scop monitorizarea malurilor, depistarea situaţiilor prin care sunt încălcate prevederile legale referitoare la ordinea şi liniştea publică, dar şi în ceea ce priveşte protecţia mediului, precum şi alte aspecte negative, cum ar fi copaci uscaţi, obiecte de dimensiuni mari aflate pe luciul apei care periclitează circulaţia, distrugeri de mobilier urban şi orice alte probleme care pot apărea pe apă sau pe maluri.

Poliţia Locală Timişoara a fost dotată cu această şalupă în anul 2017, pentru patrularea pe Canalul Bega, pe timp de vară. Poliţiştii locali care se deplasează cu ea acţionează în legătură permanentă cu patrulele de biciclişti care supraveghează malurile Begăi, dar şi cu patrulele auto care sunt solicitate în sprijin, în cazul în care situaţia o impune.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt