Ce urmăreşte ministrul Chesnoiu în Iordania

Ce urmăreşte ministrul Chesnoiu în Iordania

În perioada 29 martie – 2 aprilie 2022, o delegaţie condusă de ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, va efectua o vizită oficială în Regatul Haşemit al Iordaniei, în scopul consolidării şi creşterii schimburilor comerciale de produse agricole dintre România şi Iordania, se arată într-un comunicat de presă al MADR, remis marţi redacţiei AgroTV.

Programul vizitei include o întrevedere bilaterală cu ministrul Agriculturii din Iordania, Khaled Hneifat, precum şi o întrevedere cu ministrul Industriei, Comerţului şi Aprovizionării, Yousef Mahmoud Al Shamali.

Potrivit comunicatului MADR, ministrul Chesnoiu va participa, alături de omologul său iordanian, la sesiunea plenară a Reuniunii Comitetului pentru agricultură, ce va fi urmată de reuniunea la nivel de experţi.

Adrian Chesnoiu va efectua, de asemenea, o vizită la Centrul Naţional pentru Cercetare în Agricultură, pentru a identifica oportunităţi de cooperare în domeniul cercetării ştiinţifice agricole între institute româneşti şi centrul iordanian, precum şi o vizită la o fabrică de îngrăşăminte. Programul include, totodată, şi o întâlnire cu principalii importatori de animale.

România este principalul furnizor de grâu şi ovine în Regatul Haşemit al Iordaniei. Totodată, în perioada 2019 – 2020, Regatul Haşemit al Iordaniei a reprezentat cea de-a 3-a piaţă de desfacere la nivel internaţional pentru produsele agroalimentare româneşti.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt