Fermieri EXCLUŞI de la plata subvenţiei APIA de 2.210 EURO

Fermieri EXCLUŞI de la plata subvenţiei APIA de 2.210 EURO

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) este instituţia care se ocupă de plata noului program de minimis pentru susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate. Prin acest program, fermierii care au depus cerere la APIA pot să primească 2.210 euro/1.000 mp, dacă produc tomate, castraveţi, vinete, ardei gras sau ardei lung.

Mai mulţi legumicultori au fost însă excluşi din program, după ce nu au respectat condiţiile impuse de autorităţi. Potrivit publicaţiei Olt Tv, 30 dintre fermierii care au trecut prin filtrul controalelor inspectorilor APIA şi DAJ au fost excluşi de la plată.

”Aproximativ 90% dintre fermierii înscrişi în Programul pentru susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate au trimis notificări la APIA Olt. În termen de şapte zile de la înştiinţare, echipele de control vor merge în teren pentru a face verificarea, după care fermierii pot valorifica legumele”, mai precizează publicaţia locală.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt