Producător local: Statul să ne lase în pace să muncim. În Germania autorităţile vin în control să te sprijine, nu să te amendeze

Producător local: Statul să ne lase în pace să muncim. În Germania autorităţile vin în control să te sprijine, nu să te amendeze

Anumiţi retaileri refuză produsele crescute sau realizate natural şi fără conservanţi, au declarat la Prima News mai mulţi producători locali.

„Am avut salată refuzată pentru că nu era cu conservanţi şi se oxida la cotor”, a spus fermierul Cornel Stroescu.

El a spus că cea mai mare problemă a producătorilor locali este statul.

„Statul să ne lase în pace, să muncim. Am stat în Germania, iar acolo autorităţile vin în control ca să te sprijine să te aliniezi standardelor şi legislaţiei, nu ca să-ţi dea amendă. Şi în România, şi în Germania, se lucrează foarte bine cu oamenii serioşi. Aici suntem trataţi ca nişte infractori în loc să fim sprijiniţi de autorităţi.

Stroescu a preluat o firmă de găini ouătoare, aflată în faliment şi a transformat-o într-o afacere de succes, pentru care luptă din greu.

„Tot ce înseamnă cost de producţie a crescut, dar preţul produsului nu a crescut foarte mult, în ideea de a avea şi noi un profit. Preţul curentului a crescut cu 300 la sută, în condiţiile în care România produce mult curent verde din hidrocentrale şi parcul eolian din Dobrogea”, a spus fermierul.

Şi farmacista Ioana Marinescu a avut probleme cu produsele sale cosmetice naturale, care i-au fost respinse de magazine, tocmai pentru că erau lipsite de conservanţi.

„Plantele aromatice au fost baza farmaciei şi ne pot oferi beneficii atât intern, cât şi pentru starea de frumuseţe. Chiar dacă au scăzut vânzările la mâncare, la produsele de îngrijire ele au rămas constante, poate chiar au crescut puţin”, a spus producătoarea.

Comenzile au scăzut puţin din cauza inflaţiei şi pentru Radu Huian, producător de peşte.

„Am avut nişte probleme legate de secetă. Costurile de producţie au crescut cu aproximativ 30-40 la sută în ultimul an. Sunt şi pierderi cauzate de cormorani, care dacă scapă în zona de puiet, ne lasă fără peşte”, a arătat Huian.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt