Subvenţii duble pentru roşii

Subvenţii duble pentru roşii

Fermierii care se înscriu în programul Tomata vor primi mai mulţi bani anul acesta. 4 mii de euro, faţă de numai 2100 în 2021. Subvenţia de la stat vine însă şi cu o condiţie suplimentară. Agricultorii trebuie să demonstreze că au vândut aproape 6 tone de roşii. Dublu faţă de anul trecut.

Majorarea subvenţiei pentru cei care cultivă roşii este privită cu scepticism de producători. Noile condiţii de acordare a fondurilor sunt o piatră de moară pentru legumicultori.

Zielele acestea e mult de muncă în sere. Răsadurile necesită o atenţie suplimentară în perioada rece. Iar micii producători se tem că forfota din solar se va muta pe holurile direcţiilor agricole. Eugen cultivă roşii de ani de zile. Spune însă că demersurile birocratice sunt mai complicate ca niciodată.

Chiar şi în aceste condiţii, Tomata a fost un succes. Anul trecut, cele câteva zeci de milioane de euro alocate
programului au fost absorbite. Aşa că sunt mulţi cei care se gândesc să înfiinţeze în premieră o cultură de roşii.

În 2021, aproape 12 mii de fermieri s-au numărat printre beneficiarii subvenţiei. Valoarea acesteia s-a ridicat la 2.100 de euro.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt