SUSŢINEM ROMÂNIA - MĂNÂNCĂ ROMÂNEŞTI! Melinis, un produs brevetat

Se ia un vis, se pune puţin curaj, se amestecă cu pricepere în ale cercetării şi astfel ia naştere o afacere de succes. Este povestea lui Constantin şi a Dacianei, un fizician şi o chimistă care au renunţat la joburile lor de zi cu zi pentru a-şi urma menirea. Aceea de a inventa şi breveta un aliment cu totul şi cu totul revoluţionar. Îi spunem aliment pentru că nu e nici miere, nici dulceaţă. E ceva unic şi aproape imposibil de comparat cu ceva ce aţi mai gustat până acum. În plus, totul e natural, făcut din produse româneşti. De aceea am rugat-o pe Livia Graur să guste şi să le spună povestea în campania.. ,,Susţinem România - Mănâncă româneşti!"

La doar cativa pasi de agitatia orasului, pe un drum serpuit, unde natura ţi se prezinta in cea mai pura forma, un indicator anunţă… Mierea. De cand le treci pragul micului atelier de productie, te întâmpină cu bucurie şi nesaţ în priviri, dornici să-ţi povestească despre “copilul lor”. Un chimist şi o fiziciană, fiecare cu slujba lui şi cariera lui, şi-au dat seama în urmă cu 3 ani ca sunt pe cale să descopere ceva…unic.

Ca să vadă daca dulcele era şi pe placul altora, au început să le ofere prietenilor. Care s-au aratat mai mult decât încântaţi. Acela a fost momentul în care Daciana şi Constantin au decis ca e cazul sa producă mai mult. Şi-au investit economiile de-o viaţă în aparatură sofisticată, au cautat cei mai buni productori de miere si fructe proaspete si s-a pus pe treaba.

Trei ani mai tarziu, au ajuns ca cererea sa depaseasca oferta. Acum produc lunar peste 6.000 de borcane. Şi asta pentru că procesul este unul de durată.

Totul este atent controlat si monitorizat, astfel incat gustul sa fie perfect. Asa au ajuns cunoscuti si peste hotare. Produsele lor sunt livrate in majoritatea tarilor Europene, dar merg si peste Ocean, in Statele Unite. Însă oamenii vin chiar şi la poartă.

Constantin si Daciana sunt constienti ca pasiunea si devotamentul i-au adus aici. Dorinta de a impartasi cu altii ceea ce ei au descoperit. Cand ii intrebi care produs din gama le place cel mai tare iti raspund fara tagada.

Cat despre gust, acesta nu poate fi comparat cu nimic. Ne-au spus-o si ei, dar ne-am convins si singuri. Daca ii intrebi de planurile de viitor, cei doi soti isi doresc ca Melinisul sa ajunga la cat mai multi mici antreprenori. Nu viseaza sa produca la scara larga pentru ca, spun ei, produsul si-ar pierde farmecul.

Pana atunci, dulcele Melinis isi croieste, incet-incet drumul spre succes. O data gustat, e greu de uitat. Unde mai pui ca e suta la suta natural, produs in Romania, de oameni ai locului, cu oameni ai locului.

foto: facebook.com/melinis.buzau

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt