În linia întâi, cu mijloace rudimentare

În linia întâi, cu mijloace rudimentare

Din 850 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, doar 8 au murit de la începutul pandemiei şi până acum la Spitalul din Abrud, judeţul Alba. Dedicaţia şi sacrificiile personalului au făcut posibil acest miracol. La începutul lunii aprilie vă prezentam, la Focus, povestea unităţi medicale din mica localitate din Apuseni. Atunci angajaţii spitalului au improvizat prin mijloace proprii o staţie de oxigen, care le-a permis să salveze atâtea vieţi. Impresionaţi de reportajul de la Prima Tv, în ajutor au sărit atât românii, cât şi străinii, care au făcut donaţii pentru modernizarea spitalului.

3 găuri, care leagă 6 butelii de oxigen, sunt săpate în pereţii clinicii din Abrud. De două ori pe zi, muncitorii care le alimenteaza ajung la poarta spitalului şi încep încărcarea. O mare parte din oxigenul atât de necesar pacienţilor covid este donat gratuit de un patron care a avut şi el soţia bolnavă şi a upravieţutit. Conducerea spitalului cere de ani de zile ministerului o staţie de oxigen. Degeaba, insă! Aşa începea reportajul din aprilie, despre situaţia ireală de la Spitalul Alexandru Borza, din Abrud. Povestea unităţii medicale a impresionat multă lume. Astfel, tocmai din Italia s-au primit zeci de paturi noi pentru pacienţi, iar echipa emisiunii Sănătate cu Stil de la Prima tv, a asigurat un transport de saltele care a ajuns deja in Abrud.

Abrud este o localitate mică din munţii Apuseni. Nevoile spitalului sunt însă mari: aparatură medicală, paturi, saltele, lenjerii.

Şi autorităţile locale sunt alaturi de conducerea spitalului.

În afară de investiţiile în aparatură şi mobilier, spitalul mai are nevoie şi de personal suplimentar.

În momentul de faţă, la Spitalul Alexandru Borza din Abrud sunt internaţi 14 bolnavi de covid. Mulţi dintre ei sunt
conectati la aparatele de oxigen alimentate de instalaţia creata de medicii locali şi avizată de către DSP.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt