Incendiu într-un complex spa din Măciuca; 43 de persoane s-au autoevacuat înainte de a ajunge pompierii

Incendiu într-un complex spa din Măciuca; 43 de persoane s-au autoevacuat înainte de a ajunge pompierii
Un echipaj SMURD, pompieri si politisti, iau parte la recuperarea unei batrane lovita de un camion pe bulevardul Uverturii din Bucuresti, miercuri 17 iunie 2020. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Un număr de 43 de persoane, majoritatea turişti, s-au autoevacuat marţi seara dintr-un complex spa din comuna Măciuca în urma unui incendiu izbucnit în bucătăria restaurantului din cadrul resortului, au informat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Potrivit sursei citate, la faţa locului s-a intervenit cu două echipaje de stingere cu apă şi spumă, toate persoanele care se aflau în interiorul centrului în momentul declanşării focului neavând nevoie de asistenţă medicală.

"Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta în bucătăria restaurantului. Din fericire, nu au fost persoane surprinse în interior. Înainte de sosirea echipajelor de intervenţie, s-au autoevacuat 43 de persoane (15 personal salarial, 28 de persoane cazate). Nu a fost nevoie de ajutor medical pentru persoanele în cauză. Au fost ventilate spaţiile de cazare şi celelalte încăperi adiacente", au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Din primele indicii, pompierii spun că flăcările s-ar fi declanşat în interiorul spaţiilor de gătit. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt