Incendiu la un depozit cu mii de baloţi de paie; traficul e îngreunat pe DN7

Incendiu la un depozit cu mii de baloţi de paie; traficul e îngreunat pe DN7

Pompierii arădeni luptă de nouă ore pentru a stinge un incendiu izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la un depozit de baloţi de paie, peste 3.000 fiind mistuiţi, în timp ce fumul dens afectează traficul rutier pe DN7, între Pecica şi Nădlac.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad informează că incendiul a fost anunţat la 112 miercuri seara, la ora 22,10, iar la faţa locului s-au deplasat echipaje de stingere din Pecica, Arad, Peregu Mare şi pompieri de la o societate comercială. În total au intervenit, pe parcursul nopţii, aproximativ 30 de pompieri.

Depozitul este situat pe câmp, iar până joi dimineaţă au ars aproximativ 3.000 de baloţi de paie. Intervenţia continuă, dar cu mai puţine echipaje de stingere.

Fumul dens a afectat circulaţia pe DN 7. ISU informează că traficul se desfăşoară pe o singură bandă, fiind dirijat de poliţişti.

Cauza producerii incendiului va fi stabilită după lichidarea flăcărilor.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt