Incendiu puternic în Botoşani. O casă şi câteva anexe s-au făcut scrum

Incendiu puternic în Botoşani. O casă şi câteva anexe s-au făcut scrum

O casă din localitatea Bodeasa a fost distrusă, marţi dimineaţă, de un puternic incendiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

Potrivit acesteia, pentru stingerea focului au intervenit pompierii militari din oraşul Săveni şi cei din municipiul Dorohoi cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

Incendiul a fost anunţat în jurul orei 5.00. Când au ajuns la faţa locului, pompierii au constatat că ardeau casa şi mai multe anexe din gospodărie.

"Incendiul este localizat şi se lucrează pentru înlăturarea efectelor. În sprijinul pompierilor au venit şi colegii din turele libere, dar şi voluntarii din oraş", a precizat oficialul ISU Botoşani. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt