Întârzieri în livrarea vaccinurilor – Focus Prima TV

Întârzieri în livrarea vaccinurilor

injection

Este anchetă în Norvegia după ce 23 de vârstnici au murit la două săptămâni după ce au primit vaccinul Pfizer. Cei care verifică situația spun însă că nu există o legătură clară între decese și vaccin, însă explică faptul că este totuși posibil ca reacțiile adverse comune să agraveze bolile preexistente în cazul bătrânilor. Între timp, în lume s-a depășit deja pragul de 2 milioane de decese din cauza Covid-19, iar în multe țări au apărut deja probleme legat de aprovizionarea cu vaccinuri.

Medicii din Norvegia fac acum evaluări atente în cazul persoanelor în vârstă. După ce 23 de bătrâni au murit după ce au fost imunizați cu vaccinul de la Pfizer, experții Agenției Europene a Medicamentului au anchetat o parte dintre decese și au ajuns la concluzia că este posibil ca reacțiile adverse la vaccin, precum febra, greața sau diareea, să ducă la decesul celor vaccinați. Nu a fost stabilită însă o concluzie
clară în acest sens.

Între timp, decesele puse pe seama Covid 19 nu contenesc în lume. Secretarul general al ONU a deplâns pierderea celor 2 milioane de vieți omenești din întreaga lume, însă a subliniat și faptul că vaccinarea are loc în principal în țările bogate, cele care au reușit să cumpere doze suficiente de ser, în timp ce cele sărace au fost lăsate în așteptare.

China va ajuta Cambodgia cu un milion de doze de vaccin iar printre primii vaccinați vor fi medicii și asistentele medicale. Între timp, în Europa apar probleme legate de transportul dozelor de vaccinn.

Și Statul New York se confruntă cu deficiențe în lanțul de aprovizionare cu vaccin, iar centrele de vaccinare au fost nevoite să anuleze mai multe programări.

Total
0
Shares
Total
0
Share