Interzicerea adopțiilor pentru cuplurile homosexuale din Ungaria este criticată de Comisia de la Veneția - Focus Prima TV

Interzicerea adopțiilor pentru cuplurile homosexuale din Ungaria este criticată de Comisia de la Veneția

Comisia de la Veneţia, organul consultativ al Consiliului Europei în materie constituţională, vede o „posibilă discriminare” în noul cadru legal din Ungaria care permite adopţiile numai în cazul cuplurilor heterosexuale căsătorite şi nu recunoaşte identitatea persoanelor transgender, consemnează marţi agenţia EFE.

Într-o opinie publicată marţi, Comisia de la Veneţia scrie că reforma constituţională intrată în vigoare în Ungaria în decembrie „nu trebuie folosită ca ocazie pentru a deroga de la legile existente asupra protecţiei persoanelor care nu sunt heterosexuale sau pentru a revizui aceste legi în sens contrar”, transmite Agerpres.

Guvernul condus de Viktor Orban a adoptat această revizuire a Constituţiei maghiare, care cuprinde dispoziţii asupra căsătoriei şi familiei, orientării sexuale, identităţii de gen şi educaţiei copiilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share