Iohannis, mesaj de Ziua Minorităţilor: Doar împreună putem construi o Românie modernă, în care să nu fie loc pentru rasism, xenofobie şi intoleranţă

Iohannis, mesaj de Ziua Minorităţilor: Doar împreună putem construi o Românie modernă, în care să nu fie loc pentru rasism, xenofobie şi intoleranţă
presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Zilei Minorităţilor Naţionale din România şi a precizat că această zi este un bun prilej „de a conştientiza că doar împreună putem construi o Românie modernă, bazată pe valorile europene fundamentale, în care să nu fie loc pentru rasism, xenofobie şi intoleranţă”.

„Cetăţenii care aparţin minorităţilor naţionale din România aduc o contribuţie esenţială la coeziunea societăţii noastre. Astăzi, cu prilejul Zilei care le este dedicată, le transmit gândurile mele de apreciere, împreună cu urarea de a întâmpina noul an în bunăstare şi sănătate. În vremurile dificile pe care societatea românească în ansamblul ei le-a traversat în ultima perioadă, solidaritatea şi respectul pentru aproapele nostru ne-au ajutat să depăşim momente dificile şi, indiferent de limba maternă sau de apartenenţa confesională, să rămânem angajaţi în proiectul nostru comun de libertate şi prosperitate”, a afirmat Klaus Iohannis, conform mesajului prezentat de către consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.

Afla mai multe despreiohannismesajziua minoritatilor
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt