Istoria vaccinului. Câți ani au trecut de la apariția primului vaccin și cât de greu este eradicată neîncrederea – Focus Prima TV

Istoria vaccinului. Câți ani au trecut de la apariția primului vaccin și cât de greu este eradicată neîncrederea

La doar un an după apariţia COVID-19, se anunță primele campanii de vaccinare, o rapiditate fără precedent în ceea ce privește dezvoltarea unui vaccin care să contribuie la punerea sub control a pandemiei de coronavirus. Odată cu speranțele, anunțul alimentează și neîncrederea dintotdeauna în vaccinuri, scrie Agerpres, preluând un material AFP, care trece în revistă două secole de progres şi suspiciune.

Cu pustulele sale extrem de contagioase, variola a fost timp de secole o boală cumplită. În 1796, un medic englez, Edward Jenner, a venit cu ideea de a inocula o formă uşoară de variolă, Variolae vaccinae, unui copil pentru a stimula răspunsul imun. Procedeul funcţionează şi astfel se naşte “vaccinarea”.

În Regatul Unit, vaccinul împotriva variolei a devenit obligatoriu pentru copii în 1853. Această primă vaccinare obligatorie a stârnit o puternică opoziţie. Oponenţii au invocat “pericolul” de a injecta produse de origine animală, “motive religioase” sau “încălcarea libertăţilor individuale”.

O “clauză de conştiinţă” a fost introdusă în legislaţia britanică încă din 1898 pentru a permite persoanelor recalcitrante să se sustragă de la vaccinare.

Vaccinul lui Pasteur

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Louis Pasteur a dezvoltat un vaccin împotriva rabiei plecând de la o tulpină atenuată a virusului. O injectare a fost efectuată cu succes în 1885 pe Joseph Meister, un copil muşcat de un câine suspectat de rabie.

Şi în acest caz procedeul a suscitat suspiciuni – Pasteur a fost acuzat că ar fi dorit să obţină profituri prin producerea unei “rabii de laborator”.

Vaccinurile anilor 1920: BCG, difterie, tetanos

După dezvoltarea vaccinului contra febrei tifoide, la sfârşitul secolului al XIX-lea, anii 1920 au fost martori la proliferarea vaccinurilor – împotriva tuberculozei (BCG, 1921), difteriei (1923), tetanosului (1926) şi tusei convulsive (1926).

Tot în anii 1920 au început să fie folosite sărurile de aluminiu ca adjuvant pentru creşterea eficacităţii vaccinurilor. Aceasta au fost ulterior o sursă de suspiciune din partea celor care se opuneau vaccinurilor, în special în Franţa.

Prima campanie de vaccinare împotriva gripei s-a desfăşurat în 1944/1945 pentru protejarea soldaţilor americani desfăşuraţi pe fronturile din Europa.

Treizeci de ani mai târziu, prima campanie majoră de vaccinare antigripală din Statele Unite “s-a încheiat în 1976 cu un dezastru”, aminteşte pentru AFP istoricul ştiinţific Laurent-Henri Vignaud. Creşterea în rândul persoanelor vaccinate a numărului de cazuri de sindrom Guillain-Barré, o boală rară a sistemului nervos, “conduce la stoparea injectării”.

Eradicarea variolei

Ultimul caz natural de variolă a fost diagnosticat în Somalia la data de 26 octombrie 1977. Această boală care a ucis aproximativ 300 de milioane de oameni în secolul XX, mai mult decât conflictele armate, a fost oficial declarată eradicată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la data de 8 mai 1980, graţie efortului global de vaccinare, care a început după Al Doilea Război Mondial.

Virusul neîncrederii

În 1998, un studiu publicat în prestigiosul jurnal medical The Lancet a sugerat o asociere între vaccinarea ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) şi autism.

Studiul s-a dovedit a fi un “trucaj” al autorului Andrew Wakefield. Însă, nici dezminţirea oficială a revistei, nici lucrările ulterioare care au demonstrat absenţa acestei asocieri nu au reuşit să liniştească temerile. Acest studiu este încă citat în mod regulat de cei care se opun vaccinurilor.

Total
0
Shares
Total
0
Share