Joe Biden a anunţat oficial decretele pe care le va semna în prima zi de mandat

Joe Biden a anunţat oficial decretele pe care le va semna în prima zi de mandat

Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, a anunţat că plănuieşte semnarea mai multor decrete din prima zi în care îşi va prelua mandatul, 20 ianuarie. Printre acestea se numără revenirea în acordul climatic de la Paris şi eliminarea interdicţiei de călătorie a cetăţenilor din ţări musulmane, emisă de predecesorul său în 2017. Informaţiile vin dintr-un memorandum emis de viitorul său şef de cabinet, Ron Klain, conform CNN.

Biden urmează, de asemenea, să emită decrete pentru oprirea evacuărilor din case a persoanelor care nu şi-au putut plăti chiriile din cauza pandemiei şi pentru suspendarea datoriilor la universităţi pentru perioada pandemiei de coronavirus, dar şi pentru stabilirea obligativităţii purtării măştii în clădirile federale.

„În timpul campaniei, preşedintele ales Biden s-a angajat să ia măsuri imediate pentru a rezolva aceste crize. Ca preşedinte îşi va ţine toate aceste promisiuni şi va semna decrete, memorandumuri prezidenţiale şi directive pentru a le putea respecta”, a scris Ron Klain.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt