Jucătoarea de tenis Caroline Wozniacki a devenit mamă pentru prima dată

Jucătoarea de tenis Caroline Wozniacki a devenit mamă pentru prima dată

Caroline Wozniacki şi David Lee au devenit părinţi pentru prima dată. Cei doi au anunţat marea veste pe paginile lor de Instagram.

„Familie de 3. Olivia Wozniacki Lee, născută pe 11 iunie 2021.”, a scris cuplul în descrierea imaginii în care apar împreună cu feţita lor.

Caroline Wozniacki, fostul numărul 1 mondial la tenis feminin, a anunţat la începutul lunii februarie că va deveni mamă pentru prima oară. Aceasta a anunţat că este însărcinată pe Instagram şi pe Twitter: „Abia aştept să fac cunoştinţă cu fetiţa noastră în iunie!”, a scris ea.

Jucătoarea daneză, care s-a retras din circuitul profesionist în 2020, este măritată cu baschetbalistul David Lee, în vârstă de 38 de ani, fost jucător al echipei New York Knicks. Cei doi sunt împreună din 2015 şi s-au căsătorit în 2019, în resortul italian Castiglion del Bosco. Serena Williams, o prietenă apropiată a lui Caroline, a fost una dintre domnişoarele de onoare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt