Alec Baldwin, judecat! Procesul pentru omor prin imprudenţă la filmările "Rust", începe în iulie

Alec Baldwin, judecat! Procesul pentru omor prin imprudenţă la filmările "Rust", începe în iulie

Procesul lui Alec Baldwin pentru omucidere involuntară în cazul împuşcăturii accidentale de pe platoul de filmare al peliculei "Rust" va începe la 9 iulie, a decis luni un judecător din Santa Fe, New Mexico, anunţă Variety, citată de news.ro.
Selecţia juraţilor este programată să înceapă în acea zi. Mărturiile vor începe la 10 iulie, iar procesul este programat să dureze opt zile, urmând să se încheie în 19 iulie.
Avocaţii lui Baldwin, conduşi de Alex Spiro, doreau ca procesul să înceapă cu o lună mai devreme, în 13 iunie, indicând, la o audiere de săptămâna trecută, că actorul este dornic ca procesul să fie judecat cât mai curând posibil.
"Domnul Baldwin se confruntă cu această problemă de mai mulţi ani", a declarat Spiro la audiere. "Cerem un proces rapid".
Procurorul Kari Morrissey a declarat în faţa instanţei că va fi ocupată în iunie cu un alt proces şi a cerut o dată în iulie sau august.
Baldwin este acuzat că a tras un glonţ real dintr-un revolver Colt .45 în timp ce se pregătea pentru o scenă în data de 21 octombrie 2021. Halyna Hutchins, directorul de imagine, a fost ucisă, în timp ce regizorul Joel Souza a fost rănit. Baldwin a negat că a apăsat pe trăgaci şi a susţinut că i s-a spus că arma era "rece" înainte de începerea repetiţiei.
Dacă va fi găsit vinovat, Baldwin riscă până la 18 luni de închisoare.
Baldwin a fost pus sub acuzare de un mare juriu la 19 ianuarie. Baldwin a fost atât actorul principal, cât şi producător al filmului. Potrivit avocatului său de apărare, procurorii încearcă să îl facă responsabil, în calitate de producător, pentru neregulile care au dus la un platou nesigur.
La audierea de săptămâna trecută, Spiro a declarat că va încerca să obţină respingerea acestei părţi a cazului înainte de proces.
"Există o teorie conform căreia, fiind producătorul creativ, el are şi răspundere penală", a spus Alex Spiro. "Nu credem că asta va rezista examinării".
Anchetatorii de siguranţă la locul de muncă au concluzionat că Baldwin nu avea autoritate de conducere pe platou, cu excepţia asistentului său personal.
La audiere, Spiro a declarat că acest caz ar putea fi judecat "destul de repede, în ceea ce priveşte numărul de zile necesare".
De asemenea, Spiro a indicat că va depune o moţiune de anulare a acuzării, argumentând că anumite ordine judiciare au fost încălcate în timpul procedurii marelui juriu.
Hannah Gutierrez Reed, armurierul filmului, este judecată în Santa Fe sub acuzaţia de omor involuntar şi falsificare de probe. Procurorii au susţinut că aceasta a fost "neglijentă" şi "neprofesionistă" pe platou şi că nerespectarea de către ea a protocoalelor de siguranţă a dus la moartea lui Hutchins.

Afla mai multe desprebaldwinprocesrustomor
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt