Litoralul din România a devenit prea scump

Litoralul din România a devenit prea scump

Plaje goale, preţuri mari şi proprietari disperaţi că nu fac faţă facturilor la utilităţi. Aşa arată, în plin sezon estival, Mamaia,
cea mai căutată staţiune de la malul mării. Turiştii sunt dezamăgiţi şi spun că dacă altă dată se trezeau cu noaptea
în cap pentru un loc pe plajă, acum au prea mult spaţiu la dispoziţie. Proprietarii de terase sunt şi ei disperaţi şi spun
că sunt zile în care nu le trece nimeni pragul.

Vremurile în care staţiunele de la malul mării erau pline de turişti par acum istorie. În Mamaia bate vântul printre
şezlongurile care sunt goale la orice oră din zi.

Şi terasele sunt goale, iar proprietarii nu ştiu ce să mai facă să îşi ţină afacerile deschise. Sunt zile în care în unele localuri nu intră nimeni, chiar şi în weekend. Hotelierii recunosc că turiştii fug din cauza preţurilor care au crescut prea mult. La asta se adaugă şi deciziile autorităţilor de a cere bani pe parcare, dar şi plajele care au fost lăţite prea mult.

Antreprenorii de pe litoral sperau ca scăderea numărului de cazuri de COVID să aducă o explozie de turişti. S-a întâmplat
fix invers.

În prezent, gradul de ocupare de pe litoral este undeva de 60 la suta în timpul săptămânii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt