Litoralul românesc, doar pentru adulți - Focus Prima TV

Litoralul românesc, doar pentru adulți

Alegerea unui hotel unde să petreci un concediu sau doar câteva zile cu copiii, poate fi o adevărată încercare. Din
păcate, litoralul românesc e conceput mai degrabă pentru petreceri de adulți și mai putin pentru familiile cu copii.
Agenții de turism sunt însă optimiști. Acest segment se va dezvolta și la noi odată cu creșterea cererii.

Cazare “child friendly” este sintagma pe care o căutăm atunci când vrem să plecăm cu cei mici la drum. Hotelurile destinate familiilor cu copii trebuie să aibă obligatoriu loc de joacă: unul în aer liber, dar și unul în interior, pentru zilele când vremea le mai joacă feste turiștilor. Piscinele sunt de departe locurile care îi atrag pe cei mici ca un magnet. Și dacă mai au si tobogane, atunci distracția este garantată. Iar dacă locurile de distracție au și supraveghetori și personal calificat, atunci cu atât mai bine.

Pentru copii, un astfel de loc este un adevarat paradis.

Atunci cand se plictisesc de bălăceală, pot încerca alte activități extrem de atractive. Atelierele de pictură,
cinematografele sau locurile de joaca unde își fac apariția diverse personaje de desene animate.

Asta înseamnă distracție pentru copii și timp de relaxare pentru cei mari. Turiștii recunosc că scot bani frumoși din buzunare pentru o astfel de vacanță, dar spun că merită.

Unitățile de cazare cu facilități pentru copii sunt din ce în ce mai căutate și în România, mai ales pe litoral. La malul Mării Negre în România există puțin peste 30 de hoteluri cu regim de cazare all inclusive, cifra incomparabilă cu hotelurile care oferă acest regim de cazare pe litoralul din Bulgaria.

După ce în ultimii ani tot mai mulți români au ales să își petreacă vacanțele pe litoralul bulgăresc, turcesc sau
grecesc, datorită facilităților pe care le pun la dispoziția turiștilor familiști, hotelierii din țara noastră par să fi înteles și ei că turismul de familie le-ar putea aduce câștiguri frumușele și s-au reorientat. Așa se face că din ce în ce mai mulți nvestesc acum în acest tip de servicii.

Total
0
Shares
Total
0
Share