Manifestaţii în Franţa, Spania şi la Berlin în pofida pandemiei

Manifestaţii în Franţa, Spania şi la Berlin în pofida pandemiei

Manifestaţii, care au dat naştere unor altercaţii, au marcat sâmbătă în Franţa, Spania şi la Berlin Ziua Internaţională a Muncii, în pofida restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19, notează AFP.

În Franţa, defilările au adunat, potrivit sindicatului CGT, mai mult de 170.000 de oameni, cifră pe care guvernul o estimează la puţin peste 106.000.

La Paris, înainte de plecarea defilării a mai multor mii de persoane, secretarul general al CGT, Philippe Martinez, a reamintit că a existat "multă frustrare" anul trecut, cu ziua de 1 Mai în carantină. El şi-a exprimat satisfacţia că îşi poate relua astfel "bunele obiceiuri".

Scurte altercaţii au opus, în mai multe oraşe, printre care Parisul, membri ai mişcării violente de extremă-stângă Black Block şi forţele de ordine, cu grenade lacrimogene şi câteva arestări.

În Franţa, şase poliţişti au fost răniţi, dintre care trei la Paris, au indicat autorităţile. La rândul său, CGT a afirmat că 21 de persoane din marşul lor au fost rănite, dintre care patru grav, de "un grup de indivizi" la sfârşitul demonstraţiei de la Paris.

În Spania, numărul participanţilor la manifestaţii a fost limitat din cauza pandemiei: erau astfel o mie la Madrid, între primărie şi piaţa Puerta del Sol.

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despreberlinfrantamanifestatiispania
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt