Mesajul unui medic român din Londra:„Este sigur un om că iese viu dintr-un salon din România?“

Mesajul unui medic român din Londra:„Este sigur un om că iese viu dintr-un salon din România?“

Medicul Roxana Hotoboc spune că spitalele româneşti şi-au îmbunătăţit condiţiile, însă incendiile din ultimul an sunt dovada că acestea nu sunt locuri sigure pentru pacienţi. Având ocazia să lucreze atât în România, cât şi în Marea Britanie, ea vorbeşte despre diferenţa de mentalitate a pacientului şi cum sunt priviţi doctorii în cele două societăţi.

Roxana Hotoboc, medic la Departamentul de Urgenţe din cadrul Spitalului „St. Thomas“ din Londra, unul dintre cele mai mari din Marea Britanie, consideră că sistemul de sănătate din România se află în suferinţă, iar principala responsabilitate pentru această situaţie o poartă oamenii politici care s-au perindat la putere. „Dotarea spitalelor ţine de politic, de ministrul Sănătăţii, de managerii de spitale. Este foarte greu să spun dacă va fi bine. Din ce am văzut, sunt şi oameni serioşi printre ei, dar nu pot să spun despre toţi. Nu toţi au interesul sănătăţii publice“, a precizat doctorul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt