Ministrul interimar al Sănătăţii: 8 pacienţi COVID au fost transferaţi joi în Ungaria - Focus Prima TV

Ministrul interimar al Sănătăţii: 8 pacienţi COVID au fost transferaţi joi în Ungaria

Opt pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 au fost transferaţi joi la clinici din Ungaria, a precizat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.

Potrivit acestuia, în cursul zilei de vineri transferul de pacienţi va continua.

“Evident, mâine continuăm. (…) Practic, astăzi am transferat opt pacienţi, pentru că unul dintre pacienţi, care trebuia să plece din Bucureşti, medicul curant a constatat că nu este atât de stabil încât să putem să îl transferăm, dar mâine continuăm în mod categoric. Ducem către cele două oraşe, clinici universitare, din Ungaria. Mulţumim pentru acest sprijin, pentru că este important pentru noi. Noi transferăm din UPU, nu transferăm de pe ATI din spitale”, a declarat ministrul interimar al Sănătăţii, într-o emisiune la Digi 24.

Cseke Attila a afirmat că, în Bucureşti, sunt zeci de pacienţi intubaţi în unităţile de primiri urgenţe, care ar trebui să fie în ATI.

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share