Nouă intervenţii ale salvamontiştilor, în week-end, pe pârtia de schi de la Durău; cinci cazuri grave

Nouă intervenţii ale salvamontiştilor, în week-end, pe pârtia de schi de la Durău; cinci cazuri grave

Salvamontiştii au intervenit, în week-end, la nouă cazuri de accidentare pe pârtia de schi de la Durău.

Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a precizat că cinci cazuri au fost grave, fiind necesară intervenţia SMURD.

"Zăpada, ce-i drept artificială, a funcţionat ca un magnet pentru sute de turişti care au venit în Durău pentru practicarea sporturilor de iarnă. Din păcate, unii turişti nu înţeleg că viteza exagerată în coborâre şi faptul că plasele de protecţie nu-ţi garantează o siguranţă totală ele fiind instalate, la fel ca parapeţii de pe şosele, în scopul reducerii efectelor unui impact cu mediul exterior pistelor. Rezultatul a constat în 9 intervenţii - din care 5 grave (comoţie cerebrală, traumatism cranio-cerebral, fractură deschisă, fractură cominutivă şi ruptura de ligamente încrucişate) care au fost predate serviciului SMURD şi Ambulanţă", a subliniat şeful Serviciului Salvamont Neamţ.

Raul Papalicef a adăugat că în urma unei furtuni cu vând de peste 130 km/oră, a distrus echipamentul de comunicaţii care asigură derularea operaţiunilor pe o rază de 100 kilometri în jurul vârfului Toaca.

Salvamontiştii au reuşit, duminică, să repoziţioneze echipamentele şi să restabilească legăturile radio.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt