O grefieră de la Tribunalul Bihor a falsificat acte pentru înmatricularea a 34 de autoturisme fără plata taxei de poluare

O grefieră de la Tribunalul Bihor a falsificat acte pentru înmatricularea a 34 de autoturisme fără plata taxei de poluare
Trafic

Claudia Anca Veer, la data faptelor grefier în cadrul Tribunalului Bihor, a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzată de fals material, distrugere de înscrisuri şi abuz în servicu, după ce ar fi falsificat trei cereri de chemare în judecată, prin care se solicita înmatricularea a 34 de autoturisme fără plata taxei de poluare.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES, procurorii anticorupţie din Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Claudiei Anca Veer pentru fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 2012 - 2013, pe rolul Tribunalului Bihor se aflau foarte multe cereri de chemare în judecată ale unor persoane care solicitau înmatricularea autoturismelor fără plata taxei de poluare, instituită de OUG 50/2008.

În acest context, spun anchetatorii, Claudia Anca Veer, în calitatea menţionată, ar fi falsificat trei cereri de chemare în judecată, prin care se solicita înmatricularea a 34 de autoturisme.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt