Oficial israelian: Petrolierul aflat în largul Omanului pe care au murit un român şi un britanic ar fi fost atacat de o dronă iraniană

Oficial israelian: Petrolierul aflat în largul Omanului pe care au murit un român şi un britanic ar fi fost atacat de o dronă iraniană

Un oficial israelian a acuzat Iranul că a comis un atac cu dronă asupra petrolierului operat de compania Zodiac Maritime în largul Omanului, atac în urma căruia şi-a pierdut viaţa şi un marinar român, relatează Reuters, citând postul israelian Canalul 13.

Zodiac Maritime, compania israeliană care operează petrolierul Mercer Street, aflat în proprietate japoneză şi sub pavilion liberian, a anunţat anterior că doi membri ai echipajului au murit în atac, un român şi un britanic, şi l-a descris drept un act suspect de piraterie.

„Ceea ce avem aici este un act terorist comis de Iran”, a declarat un oficial israelian sub acoperirea anonimatului citat de Canal 13.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt