Pacientul care a primit transplantul revoluţionar cu inimă de porc a înjunghiat în tinereţe un bărbat de 7 ori, lăsându-l paralizat

Pacientul care a primit transplantul revoluţionar cu inimă de porc a înjunghiat în tinereţe un bărbat de 7 ori, lăsându-l paralizat

David Bennett este pacientul care zilele trecute a făcut un transplat de inimă de la un porc modificat genetic, o premieră în istorie, realizată în Maryland, Statele Unite. Vestea a făcut înconjurul lumii şi dă speranţă unei soluţii revoluţionare pentru mii de bolnavi care aşteaptă, uneori în zadar, un organ compatibil. Numai că povestea acestui pacient a luat o întorsătură neaşteptată şi ridică semne de întrebare în legătură cu etica „celei de-a doua şanse”, scrie The Washington Post.

Leslie Shumaker Downey se afla acasă şi avea grijă de cei doi nepoţi ai ei, luni, când a primit un mesaj pe telefonul ei mobil. Fiica ei îi trimisese un link către un articol despre un bărbat de 57 de ani cu o boală cardiacă în fază terminală. Cu trei zile mai devreme, la Centrul Medical al Universităţii din Maryland, acesta primise o inimă de porc modificată genetic. Primul transplant de acest fel din istorie a salvat viaţa bărbatului şi oferă acum posibilitatea de a salva şi alte persoane. Ce mare descoperire pentru ştiinţă, s-a gândit femeia, citind titlul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt