Pandemia, departe de a lua sfârşit

Pandemia, departe de a lua sfârşit

În timp ce mulţi experţi din domeniul medical preconizează că pandemia e aproape de sfârşit, o nouă sub-variantă a mutaţiei Delta a fost desoperită în Ucraina. Sunt însă şi veşti bune. Pastila anticovid creată de Pfizer a fost deja aprobată de urgenţă, în mai multe ţări, unde urmează să fie livrate zeci de mii de doze chiar săptămâna aceasta. Pastila ar fi eficientă şi împotriva Omicron şi poate fi administrată acasă.

Deşi cei infectaţi cu noua variantă, Omicron, fac forme mult mai puţin severe decât cei infectaţi cu alte tulpini ale
coronavirusului, asta nu înseamnă că Omicron nu poate cauza probleme cel puţin la fel de grave precum tulpinile
anterioare ale covid-19, spune medicul Fauci.

”Suntem îngrijoraţi în special în legătură cu acele pesoane care se află în categora nevaccinaţilor”, a mai spus Fauci.

Şeful echipei care se ocupă cu gestionarea pandemiei în SUA a mai vorbit şi despre noua pastilă anticovid, creată de Pfizer. Pavloxid a fost deja aprobată de urgenţă în Israel.

Mai multe ţări europene precum Franţa, Italia şi Spania, confirmă temerile autorităţilor. În Franţa, unde, au fost
raportate peste 100.000 de noi cazuri în doar 24 de ore, autorităţile preconizează că noua variantă va deveni
dominantă la începutul lui 2022.

Italia şi Spania au raportat şi ele, fiecare peste 50.000 de noi infectări într-o singură zi.

În Australia, a fost raportat primul deces din cauza Omicron, statul devenind astfel a treia ţară care înregistrează un prim deces din cauza tulpinii după Marea Britanie şi SUA.

Deşi mulţi epidemiologi vorbesc despre un sfârşit al pandemiei, în Ucraina, o nouă subvariantă a tulpinii Delta
face ravagii. Noua sub-variantă ar fi fost identificată în 7 judeţe din ţară iar experţii de la Academia de Ştiinţe din Ucraina precizează că ar fi mult mai contagioasă decât mutaţia Delta.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt