Pandemia se va putea încheia în 2022. Experţii prevăd începutul sfârşitului dominaţiei Covid-19 la nivel global

Pandemia se va putea încheia în 2022. Experţii prevăd începutul sfârşitului dominaţiei Covid-19 la nivel global

Pe măsură ce valurile de infectare cu varianta Delta a SARS-CoV-2 încetinesc în multe regiuni de pe glob, oamenii de ştiinţă analizează când şi unde va face Covid-19 tranziţia la categoria de boală epidemică în 2022 şi după anul viitor, potrivit interviurilor efectuate de Reuters cu zeci de experţi de top în sănătate.

Experţii în sănătate se aşteaptă ca primele ţări care vor ieşi din pandemie să aibă o combinaţie între rate mari de vaccinare şi imunitate naturală printre cei infectaţi cu coronavirus, precum SUA, Marea Britanie, Portugalia şi India. Însă aceştia avertizează că SARS-CoV-2 rămâne un virus imprevizibil cu mutaţii ce apar în urma infectării populaţiilor nevaccinate.

Niciunul dintre experţi nu exclude în totalitate ceea ce unii au numit „un scenariu apocaliptic” în care virusul are mutaţii până la punctul în care evită imunitatea cu greu căpătată. Însă ei sunt mai încrezători că multe ţări vor lăsa în urmă ce e mai rău din pandemie în următorul an.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt