Pedepsele şi amenzile în cazul acţiunilor de cruzime faţă de animale, majorate

Pedepsele şi amenzile în cazul acţiunilor de cruzime faţă de animale, majorate

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede majorarea limitelor pedepselor şi amenzilor contravenţionale în cazul acţiunilor de cruzime faţă de animale, fiind introdusă în această categorie şi zoofilia.

S-au înregistrat 281 voturi pentru.

Proiectul modifică Legea 205/2004 privind protecţia animalelor.

Deputaţii au introdus în lege un nou text potrivit căruia zoofilia este considerată cruzime faţă de animale.

De asemenea, animalul aflat într-o situaţie de pericol este considerat şi animalul care a fost rănit, schingiuit sau supus zoofiliei, precum şi animalul care nu beneficiază de hrană şi apă în cantităţi suficiente, de un adăpost corespunzător sau de tratamente medicale, au mai stabilit deputaţii.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Române care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situaţie de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile sau încredinţarea lui unei asociaţii sau fundaţii de protecţia animalelor care are contract de prestări de servicii medicale veterinare cu un cabinet veterinar înregistrat conform legii", mai prevede proiectul.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt