Preţuri plafonate la energie pe o perioadă de un an

Preţuri plafonate la energie pe o perioadă de un an

Guvernul a decis măsurile în ceea ce priveşte criza facturilor la energie electrică şi gaze. Preţurile au fost plafonate pentru
un an. Însă doar pentru o limită de consum. De asemenea, certificatele verzi vor fi suspendate în această perioadă. Executivul speră astfel să le garanteze românilor stabilitatea in acest punct de vedere. Specialiştii spun însă că aceste
măsuri nu vor duce decât la creşterea preţurilor.

După aproape două luni în care guvernul a căutat soluţii pentru români de la 1 aprilie în ceea ce priveşte criza
facturilor la energie, a venit şi cu primele măsuri. Astfel că preţurile la energie electrică vor fi plafonate pentru un an,
însă pentru o limită de consum.

De asemenea, cei care au un consum între 100 şi 300 de kilowaţi vor beneficia de un tarif de 80 de bani. Şi clienţii noncasnici, precum IMM-urile sau instituţiile publice, vor beneficia de un tarif plafonat la 1 leu pe kilowat.

Marilor consumatori de energie li se vor aplica scheme de ajutor de stat care vor asigura reducerea
costului cu până la 20%. Şi la gaze naturale a fost plafonat preţul.

Şi rata profitului pe costul de furnizare va fi de maximum 5%. Dacă în cazul energiei electrice specialiştii spun că măsurile
sunt mai bune ca acum, în cazul gazelor aceştia condamnă deciziile guvernului.

Practic Guvernul nu a ţinut cont de măsurile pe care partenerii le-au prezentat, acuză aceştia.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt