Prezenţa unor urşi a fost semnalată în cinci localităţi

Prezenţa unor urşi a fost semnalată în cinci localităţi

Prezenţa unor urşi a fost semnalată, în ultimele zile, în cinci localităţi din judeţul Harghita, unul dintre aceştia atacând şi o vacă, a anunţat, marţi, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ).

Urşii au fost observaţi în localităţile Bălan, Fitod, Ciuboteni, Hodoşa şi Liban.

"În data de 26.04.2022, (...) în localitatea Liban (...) a fost semnalat faptul că un urs a atacat o vacă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj format din doi jandarmi din cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi Gheorgheni, însă până la sosirea echipajului, ursul dispăruse. Din păcate, animalul atacat a trebuit sacrificat", se menţionează într-un comunicat al IJJ Harghita.

Totodată, un urs a fost semnalat de către un cetăţean în localitatea Bălan, pe 22 aprilie. La faţa locului au intervenit poliţiştii, care au găsit o scândură smulsă de la un garaj, însă animalul nu mai era acolo.

Pe 23 aprilie, un alt apel semnala prezenţa unui urs la intrarea în localitatea Fitod, dar sesizarea nu a fost confirmată de jandarmii care au intervenit la faţa locului. În aceeaşi zi, un alt cetăţean anunţa la 112 că un urs a fost observat în localitatea Ciuboteni.

O ursoaică cu pui a fost văzută ulterior în localitatea Hodoşa, însă până la sosirea forţelor de ordine a părăsit zona.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt