Primarul Constanței amenință elevii cu plângere penală – Focus Prima TV

Primarul Constanței amenință elevii cu plângere penală

Vergil Chiţac, primarul Constanţei, a ameninţat o elevă cu plângerea penală, după ce aceasta a cerut respectarea legii privind acordarea burselor. S-a întâmplat într-o ședință de Consiliu Local desfășurată online, în care municipalitatea vota doar bursele școlare sociale. Excluderea burselor de merit, de studii sau de performanţă a fost criticată de elevii constănţeni, iar primarul a trecut la amenințări.

Discuțiile au fost aprinse și pline de vorbe grele, iar primarul Vergil Chițac a acuzat Asociația Elevilor că ii șantajează pe consilierii locali.

Primarul Constanței s-a întâlnit cu reprezentanții elevilor din oraș și le-a promis că, până la sfârșitul lunii, își vor primi toate bursele. Vergil Chițac n-a avut de ales, întrucât Consilierii Locali i-au respins Hotărârea de a acorda doar bursele școlare sociale.

Este a treia victorie repurtată de Asociația Elevilor din Constanța în fața autorităților naționale și locale. În
septembrie anul trecut, Asociația a dat în judecată Guvernul și trei ministere componente cerând instanței să anuleze o hotârâre de guvern care bloca reducerile pentru transportul județean al școlarilor. Înaintea acestui demers elevii acționaseră în judecată Consiliul Județean Constanța, pentru că-i obliga să-și achite integral costul călătoriei şi apoi să se prezinte la școală pentru decontare.

Total
0
Shares
Total
0
Share