Prin hărnicie şi prin tradiţii, maghiarii au îmbogăţit cultura Europei şi patrimoniul umanităţii

Prin hărnicie şi prin tradiţii, maghiarii au îmbogăţit cultura Europei şi patrimoniul umanităţii

Preşedintele Klaus Iohannis a adresat, marţi, un mesaj cetăţenilor români de etnie maghiară, în care subliniază contribuţia importantă pe care minoritatea maghiară o aduce societăţii.

"În această zi în care maghiarii de pretutindeni îşi reafirmă identitatea şi ataşamentul pentru locurile natale, urez sănătate, pace şi prosperitate cetăţenilor români de etnie maghiară din România. Folosesc acest prilej pentru a sublinia contribuţia importantă pe care minoritatea maghiară o aduce societăţii noastre, pentru a aprecia rolul ei semnificativ în implementarea proiectelor care stau la baza dezvoltării ţării noastre. Prin hărnicie şi prin tradiţii pe care le menţin mereu vii, maghiarii au îmbogăţit cultura Europei şi patrimoniul umanităţii. Şi dacă, în mod firesc, identităţile ne diferenţiază, valorile pe care le împărtăşim sunt punţile trainice care ne apropie. Ele ne unesc în jurul democraţiei, libertăţii şi demnităţii umane", spune şeful statului în mesaj, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Iohannis arată că "suntem păstrătorii unui tezaur de valori umaniste şi ne revine răspunderea să transmitem noilor generaţii exemplul şi practica, mereu dezvoltată şi cultivată, a bunei convieţuiri".

"Educarea tinerilor în spiritul respectului pentru celălalt, preţuirea diversităţii etnice şi confesionale, respingerea discursului incitator la ură, cultivarea dialogului intercultural, interetnic şi interconfesional sunt tot atâtea obiective în care comunitatea maghiară din România se regăseşte, împreună cu întreaga societate. Într-o perioadă de mare încercare pentru lumea liberă şi democratică, de luptă pentru valorile în care credem, urez comunităţii maghiare ca această zi să fie una a bucuriei alături de cei dragi, un prilej de speranţă într-un viitor al păcii!", mai spune şeful statului.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt