Proiect adoptat de Senat privind categoriile de persoane care nu beneficiază de prevederile Legii recunoştinţei – Focus Prima TV

Proiect adoptat de Senat privind categoriile de persoane care nu beneficiază de prevederile Legii recunoştinţei

Persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 – 1989 au deţinut cel puţin o demnitate sau o funcţie de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau naţional ale PCR sau ale gărzilor patriotice nu beneficiază de prevederile Legii recunoştinţei, potrivit unui proiect adoptat marţi de Senat.

Proiectul, iniţiat de deputatul liberal Florin Roman, stabileşte categoriile de persoane care nu beneficiază de prevederile Legii 341/2004 a recunoştinţei pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977.

Potrivit proiectului de act normativ, “persoanele care solicită eliberarea certificatului depun, odată cu cererea, o declaraţie pe propria răspundere, autentificată, că nu se încadrează în prevederile articolului menţionat, sub sancţiunea legii penale. Verificarea îndeplinirii condiţiilor legii, în scopul acordării titlurilor şi eliberării certificatelor reglementate prin lege, precum şi modalitatea de respingere a cererilor pentru acordarea calităţilor prevăzute de prezenta lege şi de anulare a certificatelor eliberate persoanelor care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege la data eliberării certificatului, se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi”.

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share