Proteste în Valea Jiului. Minerii refuză să iasă din subteran pentru că nu şi-au primit salariile. Când vor primi aceştia banii

Proteste în Valea Jiului. Minerii refuză să iasă din subteran pentru că nu şi-au primit salariile. Când vor primi aceştia banii
Digi24

Iau amploare protestele minerilor din Valea Jiului. După ce aproximativ 100 de ortaci de la Lupeni s-au blocat în subteran încă de marţi, acum minerii de la Livezeni au recurs la acelaşi gest. Refuză să iasă din galerii. La Vulcan, protestul are loc în faţa minei. Oamenii sunt supăraţi pentru că salariile au întârziat. Protestele agravează situaţia de la termocentrala Mintia, care a rămas fără cărbune.

Anamaria Ianc, jurnalist Digi24: Oamenii sunt hotărâţi să nu-şi reia munca şi să blocheze întreaga activitate până nu vor primi un răspuns care să-I ajute să meargă mai departe.

Peste 200 de mineri de la exploatările de cărbune Lupeni, Vulcan şi Livezeni au protestat vineri dimineaţa în faţa sediului administrativ al Minei Lupeni, nemulţumiţi că plata drepturilor băneşti pe luna ianuarie este întârziată.

Minerii solicită intervenţia ministrului Energiei, Virgil Popescu, în deblocarea situaţiei de criză.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt