Racla cu moaștele Sf. Parascheva, purtată prin centrul Iașiului - Focus Prima TV

Racla cu moaștele Sf. Parascheva, purtată prin centrul Iașiului

La Iași a fost împodobit baldachinul unde va fi așezată racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Sâmbătă dimineață la ora 6.00, racla va fi purtată într-o procesiune prin centrul orașului. Este primul moment important al pelerinajului. Peste 7.000 de flori sunt folosite pentru ornat. Toate au fost aduse de o familie din București, cea care face acest gest pentru al 19-lea an la rând.

Nicu Marin este șeful împodobirii baldachinului. 25 de oameni au făcut aranjamentele florale. Toată operațiunea a durat două zile. Giani a ajuns prima dată la pelerinaj când avea șapte ani. De atunci în fiecare an, ajută la împodobirea baldachinului din curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Ca în fiecare an, la pelerinaj ajung oameni care speră la minuni. Aceste două femei vin de la București – au rude bolnave și speră ca rugăciunile să le ajute.

Sâmbătă dimineață la ora 6 moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din Catedrală și așezate pe baldachin. Pelerinajul durează până pe sâmbăta viitoare.

Total
0
Shares
Total
0
Share