Peste 2.500 de tineri au pus la cale o petrecere monstru în noaptea de Anul Nou, în ciuda măsurilor stricte de carantină impuse de autoritățile franceze. Ei s-au adunat într-un depozit dezafectat din vestul țării, iar când au fost descoperiți de poliție au reacționat cu ostilitate și au incendiat o mașină a jandarmilor.
Deşi autorităţile au interzis orice petrecere şi adunare de Revelion, în localitatea Lieuron din vestul Franţei mii de tineri, francezi şi străini, s-au adunat la o astfel de petrecere ilegală, circa 2.500 dintre ei fiind încă acolo vineri la prânz, pentru că operațiunea de evacuare nu a fost deloc ușoară.
Joi seară, câteva mii de petrecăreți, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, au pătruns în depozitul dezafectat din Lieuron, o localitate aflată la circa 40 de kilometru sud de Rennes.
„Ne-am simțit invadați”
„Am văzut o mare de mașini care veneau, nimeni nu putea face nimic. Să mergem să le opunem rezistență ar fi fost dificil. Erau bine pregătiți. Ne-am simțit cumva invadați”, a declarat primarul localității.
Unul dintre participanți a declarat că planul a fost să se întâlnească mai întâi într-o parcare a unui centru comercial și apoi să pornească toți spre Lieuron. Sute de mașini s-au îndreptat către zona industrială a orașului. Planul era ca petrecerea să dureze până sâmbătă seara.