Românii beau mai puțină bere și renunță la PET în favoarea sticlei. - Focus Prima TV

Românii beau mai puțină bere și renunță la PET în favoarea sticlei.

Piaţa berii a rămas relativ stabilă în 2021, consemnându-se o scădere de 0,7% în volum, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Berarii României, citați de Agepres.“Revenirea la volumele din 2008 (de 20,2 milioane de hl – n. red.) este puţin probabilă din două motive. Pe de o parte trebuie să ne uităm la evoluţia demografică a ţării. Consumul per capita nu a suferit modificări importante faţă de 2008, dar populaţia României este în scădere din cauza migraţiei, din cauza îmbătrânirii etc. Cred că foarte important este pentru noi, ca industrie, şi aşteptările sunt în zona creşterii de valoare, nu neapărat de volum. Cred că 2022 ar putea să continue acest trend uşor negativ influenţat şi de inflaţie, dar şi de scăderea puterii de cumpărare etc., însă în continuare aşteptăm să avem creşteri în valoare, având în vedere şi tendinţele”, a susţinut, miercuri, preşedintele Asociaţiei Berarii României, Mihai Voicu, într-o conferinţă de presă.

agerpres.ro

Total
1
Shares
Total
1
Share