Rusia îşi consolidează aparatul masiv de represiune. „Să fii «agent străin» va deveni o insignă de onoare pentru activişti”

Rusia îşi consolidează aparatul masiv de represiune. „Să fii «agent străin» va deveni o insignă de onoare pentru activişti”

Ultimele zile ale anului 2020 au fost unele foarte ocupate în parlamentul rus – marcate de muncă legislativă neobişnuit de frenetică, majoritatea centrată pe drepturi civile. Nu în sensul, în care ne-am aştepta, însă – Duma rusească a introdus noi restricţii asupra protestelor politice, a legalizat cenzura reţelelor sociale şi a consolidat legislaţia care permite guvernului de la Moscova să desemneze cetăţeni drept „agenţi străini”. Pachetul de legi tocmai ce a fost promulgat de Putin la începutul lui 2021, scrie The Moscow Times.

Pentru majoritatea observatorilor, noile legi sunt menite să consolideze sistemul autoritar al Rusiei înainte de alegerile parlamentare care vor avea loc în toamnă. Ele vin la puţin timp după otrăvirea principalului opozant de la Moscova, Alexei Navalnîi, în vara anului care a trecut.

„Statul a declarat război societăţii civile. Aceasta este evoluţia naturală a autoritarismului”, a declarat Andrei Kolesnikov, cercetător rus care se ocupă de politică internă rusă şi instituţii politice.

Noile legi răspund şi ele la nevoi diferite ale statului autoritar rus - unele dintre ele sunt menite să consolideze vechi restricţii asupra activităţii opoziţiei, altele răspund unor ameninţări mai noi.

Noile restricţii interzic demonstraţiile publice în apropierea sediilor poliţiei sau altor instituţii de ordine publică, definesc activităţile de pichetare, folosite anterior de protestatari pentru a evita termenul de protest, definit legal şi uşor de înăbuşit rapid de autorităţi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt