S-a stricat toaleta din capsula SpaceX. Astronauţii NASA sunt nevoiţi să poarte scutece

S-a stricat toaleta din capsula SpaceX. Astronauţii NASA sunt nevoiţi să poarte scutece

Astronauţii care urmau să părăsească Staţia Spaţială Internaţională duminică trebuie să folosească scutece pe drumul de întoarcere, deoarece o toaletă din capsula SpaceX s-a defectat, conform The Guardian.

Astronautul NASA Megan McArthur a spus despre situaţie că „nu este optimă”, însă poate fi gestionată. Ea şi trei colegi de echipaj vor petrece 20 de ore în capsulă, din momentul în care trapele se închid până la aterizarea de luni pe apă.

„Zborul în spaţiu este plin de mici provocări”, a spus McArthur într-o conferinţă de presă de pe orbită. „Aceasta este pur şi simplu încă una pe care o vom întâlni şi de care ne vom ocupa în misiunea noastră. Aşa că nu ne îngrijorăm prea tare”.

După o serie de întâlniri vineri, managerii misiunii au decis să-i aducă pe McArthur şi pe restul echipajului înapoi acasă înainte de lansarea echipamentului înlocuitor. Această lansare SpaceX a fost amânată cu mai mult de o săptămână din cauza vremii proaste şi a unei probleme medicale nedivulgate privind unul dintre membrii. SpaceX vrea să efectueze lansarea cel mai devreme miercuri noapte.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt