Săptămâna mondială a imunizării (24-30 aprilie)

Săptămâna mondială a imunizării (24-30 aprilie)

Săptămâna mondială a imunizării, care este marcată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în fiecare an, în ultima săptămână a lunii aprilie, îşi propune să promoveze utilizarea vaccinurilor pentru a proteja oamenii de toate vârstele împotriva bolilor.

În 2022, evenimentul este marcat în perioada 24-30 aprilie, sub sloganul "Long Life for All" ("Viaţă lungă pentru toţi"), conform site-ului OMS - https://www.who.int/.

Săptămâna mondială a imunizării îşi propune să evidenţieze acţiunea colectivă necesară şi să promoveze utilizarea vaccinurilor pentru a proteja oamenii de toate vârstele împotriva bolilor. OMS colaborează cu ţări de pe tot globul pentru a spori gradul de conştientizare cu privire la importanţa vaccinurilor şi a imunizării, dar şi pentru a se asigura că guvernele ţărilor obţin îndrumările şi sprijinul tehnic necesare pentru a implementa programe de imunizare de înaltă calitate.

Scopul final al Săptămânii mondiale a imunizării vizează ca din ce în ce mai multe persoane şi comunităţile din care acestea fac parte să fie protejate de bolile care pot fi prevenite prin vaccinare, menţionează site-ul OMS.

De peste 200 de ani, vaccinurile au protejat oamenii împotriva bolilor care le pun viaţa în pericol. Cu ajutorul lor, se poate trăi şi progresa fără grija unor boli precum variola şi poliomielita, care au afectat omenirea prin pierderea a sute de milioane de vieţi. Vaccinurile ajută omenirea să avanseze pe calea către o lume fără tuberculoză şi cancer de col uterin, fără a avea nimeni de suferit din cauza unor boli ale copilăriei - cum ar fi rujeola, notează sursa amintită.

Investiţiile şi noile cercetări permit abordări inovatoare pentru dezvoltarea vaccinurilor, care dezvoltă ştiinţa imunizării, aducându-ne mai aproape de un viitor mai sigur din punct de vedere al sănătăţii.

"O viaţă lungă pentru toţi nu este o promisiune, este o ambiţie. Pentru că toată lumea merită o şansă la o viaţă împlinită. Una în care suntem liberi să căutăm fericirea. (...) Vaccinurile au salvat vieţi din 1796. Prima imunizare împotriva variolei a fost o luptă împotriva bolilor. Pentru prima dată, a oferit tuturor o şansă. (...) De-a lungul a peste două secole, miliarde de oameni au trăit mai mult. (...) Vaccinurile oferă oportunităţi şi speranţe pentru noi toţi, de a ne bucura de o viaţă mai împlinită. Pentru acest lucru trebuie să luptăm - viaţă lungă pentru toţi", se arată în mesajul scris pe site-ul OMS, pentru 2022.

Imunizarea salvează milioane de vieţi în fiecare an şi este recunoscută pe scară largă drept una dintre cele mai reuşite măsuri de prevenţie pentru păstrarea sănătăţii. Cu toate acestea, în prezent există aproape 20 de milioane de copii în lume care nu primesc vaccinurile de care au nevoie şi mulţi oameni ratează vaccinurile vitale în timpul adolescenţei, maturităţii şi până la vârste înaintate, aminteşte site-ul OMS - https://www.who.int/

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt