Schimbarea Programului Tomata îi nemulţumeşte pe fermieri! ”Se vorbeşte mult şi se face puţin”

Schimbarea Programului Tomata îi nemulţumeşte pe fermieri! ”Se vorbeşte mult şi se face puţin”

Programul tomata a fost schimbat, începând de anul acesta, în programul pentru legume în spaţii protejate. Prin această măsură, conducerea Ministerului Agriculturii vrea să susţină un număr mai mare de fermieri şi să stimuleze cultivarea mai multor legume în extrasezon.

Cu toate acestea, nu toţi fermierii sunt mulţumiţi de aceste schimbări. Unii legumicultori spun că programul era mai bun în forma veche.

”Programul Tomata trebuia să rămână aşa cum a fost, aceasta este părerea mea. L-au redus de la 3.000 euro la 2.000 euro, se va baza pe alte criterii, sunt mulţi oameni care nu au ştiut că se va face treaba aceasta şi s-au baza pe cultura aceasta pentru că erau nişte bani bineveniţi. Eu consider că era bine cum a fost acum 2 ani şi acum 3 ani”, a spus legumicultorul Antonio Bocai pentru AGRO TV.

Fermierul susţine, totuşi, că nu se gândeşte deocamdată să treacă şi la alte culturi, pentru că tomatele asigură o stabilitate financiară, cel puţin în extrasezon. Dacă anul trecut preţul roşiilor începea de la 15 lei/kg, legumicultorul speră ca şi anul acesta să obţină preţuri similare, însă nu ştie la ce să se aştepte.

”În anii precedenţi, preţul a început de la 15 lei/kg. Anul acesta, noi am vrea să începem tot de la 15 lei, dar vom vedea ce se întâmplă. Dacă te duci în piaţă şi ceri 15 lei, dar nu-ţi dă nimeni, trebuie să scazi preţul. Poate vor vedea şi cei de sus să facă ceva pentru noi, pentru că am văzut că se vorbeşte mult acolo şi se face puţin în ceea ce ne priveşte”, a mai spus Antonio Bocai.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt