Centre educaţionale de protecţie a mediului, în şcoli din Turcoaia şi Măcin

Centre educaţionale de protecţie a mediului, în şcoli din Turcoaia şi Măcin

Unităţi de învăţământ din satul Turcoaia şi oraşul Măcin, judeţul Tulcea, au, începând din acest an şcolar, centre educaţionale de protecţie a mediului, realizate cu fonduri europene prin Grupul local de pescărie durabilă (Fisheries Local Action Group - FLAG - n.r.) Dunărea Veche - braţul Măcin.

Proiectele s-au derulat în perioada vacanţei, dar elevii au venit la şcoală pentru a participa la diferite activităţi derulate.

Coordonatoarea proiectului "Creştem mari - trăim pe malul Dunării", derulat de Şcoala generală Turcoaia, Ana Ţăranu, a declarat că Centrul educaţional de protecţie a mediului are o tablă interactivă, un videoproiector nou, 10 laptopuri, un aparat de fotografiat, cinci microscoape digitale şi accesorii, dar şi mobilierul specific şi materiale de ecologizare.

"Ne chinuiam cu un videoproiector şi un ecran, cel puţin la orele mele de engleză. Am căutat manuale interactive şi aduceam multe lucruri de acasă. Şcoala gimnazială Turcoaia nu duce lipsă de tehnologie, dar nu de nivelul acesta. Acum e cu totul altceva. O oră pe o tablă interactivă nu se compară cu una în care copilul citeşte de pe carte", a declarat, pentru AGERPRES, Ana Ţăranu.

Ea a mai spus că proiectul derulat prin FLAG Dunărea Veche-braţul Măcin a fost primul derulat cu fonduri europene de şcoala din Turcoaia şi că doreşte ca toate clasele din unitatea de învăţământ să aibă câte o tablă inteligentă.

"Proiectul acesta a fost doar startul. Mi-ar plăcea ca toate sălile din şcoală să aibă o tablă inteligentă. Vreau să duc elevii în alte şcoli din apropiere şi să le explice altor elevi ce au învăţat din acest proiect, care a fost beneficiul obţinut şi poate şi alţii vor face proiecte", a menţionat Ana Ţăranu.

Elevii şcolii generale din comuna tulceană Turcoaia au fost la şcoală chiar şi în vacanţă şi au participat la ateliere educaţionale derulate în cadrul proiectului.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt