Se scumpeşte preţul cărnii de miel

Se scumpeşte preţul cărnii de miel

Sărbătorile Pascale se apropie, iar crescătorii de ovine au început să facă calculele privind preţul pe kilogram pentru carnea de miel! Şi pentru că seceta a scumpit mâncarea pentru animale, fermierii spun că anul acesta preţurile vor fi mai ridicate. În Vrancea, oierii şi-au dat mieii la export pe cel mai bun preţ de până acum. 15 lei pe kg viu. Preţul la carne de miel tăiat, a crescut şi el şi ajunge chiar şi la 30 lei pe kg.

Stelu Crancu se numără printre fermierii care din cauza preţului mic de vânzare a decis ca anul acesta să reducă
drastic numărul ovinelor pe care le avea. Din cele 600 de oi, a ramas doar cu 300, cărora a reusit să le asigure hrană cu mari sacrificii.

Pentru că şi mâncarea pentru ovine a crescut anul acesta, crescătorii au fost nevoiţi să scumpească preţul cărnii. Fapt pentru care vânzările au scăzut considerabil.

Anul trecut, preţul cărnii de miel nu depăşea 20 de lei pe kilogram. Câştigul din acest an va fi,însă, o gură de oxigen de care fermierii aveau mare nevoie. Cu toate acestea, dacă crescătorii de oi nu vor fi ajutaţi, se va închide fermă după fermă.

Legislaţia prevede ca mieii să fie sacrificaţi numai în abatoare şi comercializaţi în unităţile înregistrate sanitar - veterinar. Miei care vor avea ştampila abatorului!

Din Vrancea au plecat la export, până în acest moment, 20- 25 000 de miei, în Siria, Iordania, Arabia Saudită şi Italia. Primele livrări s-au făcut la începutul lunii martie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt