Simulări de incendiu în spitalele din ţară

Simulări de incendiu în spitalele din ţară

Facem zeci de exerciţii de intervenţie la incendii sau de evacuări în astfel de cazuri, dar atunici când vine momentul, suntem depăşiţi de situaţie. Fie nu avem ce ne trebuie, aşa cum a fost cazul femeii de la Constanţa care a căzut în gol pentru că autoscara nu a ajuns când trebuia, fie instalaţiile din spitale iau foc pentru că sunt suprasolicitate sau nu sunt verificate sistematic. Astăzi, pompierii din Timişoara au făcut un astfel de exerciţiu la Spitalul Victor Babeş. Şi binenînţeles, totul a mers strună.

Scenariul elaborat de specialştii ISU a prevăzut izbucnire unui incendiu la un salon de terapie intensivă cu degajari masive de fum şi gaze toxice. Incendiul s-a propagat, potrivit scenariului, la faţa clădirii ajungând până la acoperiş.

Mai multe autospeciale de pompieri au fost trimise la fata locului, inclusiv o autoscară.

Pompierii spun că asemenea exerciţii sunt necesare pentru că atât salvatorii militari cât şi angajaţii din spital trebuie să ştie cum să reacţioneze în caz de urgenţă.

Reprezentanţii unităţii sanitare spun că un asemenea scenariu poate oricând deveni realitate.

De asemenea, pe lângă exerciţiul prin care se simulează stingerea unui incendiu, a avut loc şi un exerciţiu de evacuare.

La Spitalul Victor Babeş Timişoara sunt internaţi peste 100 de pacienţi infectaţi cu Covid 19. Secţia de terapie intensivă are în permanenţă un grad de ocupare de sută la sută.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt